Pe o margine de prapastie, intr-un colt de lume, voi sta si voi astepta... cu un zambet fermecator si o privire arzatoare... sau cu o fata incercata de melancolie si dor, cu ochii plini de lacrimi si cu o privire goala... cu o inima care tresare de bucurie cand iti intalneste privirea si care ofteaza cand esti departe...
Nu mai inteleg nimic din ce vrei sa-mi spui... parca totul e in ceata... parca undeva pe drum ne-am pierdut... sau mai bine zis te-am gasit si ma bucur din plin de fiecare clipa... de parca in momentul cand pleci s-ar termina pamantul, iar prapastia parca intinde ademenitor bratele catre mine, simt cum ma las chemata, dar in momentul acela ceva ma face sa tresar si o voce interioara imi spune mereu "de ce te lasi incercata de ganduri negre? de ce te consumi? tu nu intelegi ca tu esti facuta sa iubesti? tu nu vezi ca esti o prezenta aparte in viata fiecarui om pe care il cunosti?" si cealalta voce, a unei inimi frante de mii si mii de ori, care nu vrea decat sa faca insectar din toti fluturii care au existat vreodata si care vor exista, vine si contrazice ceea ce spune ratiunea "si daca eu iubesc, si daca eu m-am saturat sa ma simt ca o pasare careia ii tai aripile si nu mai poate zbura, cu ce poti tu schimba asta? ce faci tu cand persoanele la care eu tin si pe care le iubesc, nu apreciaza ceea ce eu am de oferit?"
Dar eu stau pe marginea prapastiei si privesc ca un arbitru vigilent lupta dintre inima si ratiunea mea... Scor nul de fiecare data! Creierul gandeste, inima simte, dar numai ochi mei vad in ochii tai ceea ce in alti ochi nu au mai vazut.. Atata iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu