Ai plecat, chiar ai facut-o spre marea mea uimire... sau de fapt eu am plecat? Inca sunt in dubii...
Tot ce a mai ramas sunt amintirile, clipele frumoase dar si cele urate... am fost acolo totdeauna, dar tu unde ai fost cand te strigam disperata sau cand ma bucuram? Poate ca am fost eu oarba si nu te.am vazut... da, oarba de o dragoste pe care am simtit-o numai eu, tu mai tot timpul plecat si eu asteptandu-te ca un copil acasa, dar cand veneai ma loveam de toate zidurile pe care le-ai ridicat intre noi...
Acum este momentul meu sa.mi inalt aripile, pe care ai avut grija sa mi le tai, dar ele intre timp au crescut la loc... fara sa-mi dau seama am ajuns in acelasi punct din care am plecat, cu ochii secati de lacrimi, cu sufletul facut bucati si o privire pierduta in gol... foarte dezorientata imi caut drumul, incerc fara rezultat sa.mi dau seama ce imi doresc pe mai departe, dar poate ca este inca prea devreme! Acum clipa este cea care conteaza!
Iar tu straine, daca imi promiti ca nu intarzii prea mult, POATE ca am sa te astept toata viata! Stiu ca visele devin realitate intr-o zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu